Luni, 19 Noiembrie 2018

Administratie

PRIMĂRIA TITU A OBȚINUT FINANȚARE PENTRU CELE DOUĂ LICEE DIN ORAȘ

PRIMĂRIA TITU A OBȚINUT FINANȚARE PENTRU CELE DOUĂ LICEE DIN ORAȘ

Primarul oraşului Titu, Traian Niculae, a semnat, săptămâna trecută, două contracte de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a. Acestea vizează modernizarea şi dotarea liceelor „Goga lonescu” şi „I.C. Vissarion”, „in vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare PSI. Valoarea celor două proiecte depăşeşte 2,4 milioane de lei (24 de miliarde de lei vechi).

Tot cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, administraţia de la Tit

Consiliul Județean Dâmbovița a semnat ultimele două contracte de finanțare în cadrul PNDL 2

Consiliul Județean Dâmbovița a semnat ultimele două contracte de finanțare în cadrul PNDL 2

Consiliul Județean Dâmbovița a semnat astăzi, 30 ianuarie 2018, ultimele două contracte de finanțare pentru obiectivele de investiții din totalul celor 21 aprobate pentru județul Dâmbovița  în cadrul celei de-a doua etape a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Este vorba despre ”Reabilitare și modernizare DJ 720D Limită jud. Prahova – Dărmănești”, în valoare totală de 2.797.214 lei și ” Pod pe DJ  711E  km 3+6

Consiliul local Văcărești, cu cetățenii pe cap! Oamenii nu mai suportă starea unor drumuri

Consiliul local Văcărești, cu cetățenii pe cap! Oamenii nu mai suportă starea unor drumuri

Starea drumurilor din comuna Văcărești i-a adus pe oameni, ieri, la ședința de Consiliul Local. Totul dupe ce primăria a primit o finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, pentru „modernizare drumuri locale”  în valoare de 4,2 milioane de lei. Au fost cuprinse mai mute bucați de străzi, însumând 6 kilometri, printre care și un drum spre câmp, pe care localnicii nu îl consideră prioritar.

Oamenii cer asfaltare Drumului Comunal 39, care face legătura între între satele Brăteștii

PRIMARUL COMUNEI VULCANA PANDELE CERCETAT PENTRU PURTARE ABUZIVĂ

PRIMARUL COMUNEI VULCANA PANDELE CERCETAT PENTRU PURTARE ABUZIVĂ

Radu Vasile, primarul comunei Vulcana Pandele, se pare că în ultimul timp cam are probleme cu legea, făcând potecă ba la Parchetul General, ba la  Parchetul Local, iar mai nou pe la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, fiind cercetat pentru purtare abuzivă, în dosarul penal 1912/P/2017 instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.

Totul a pornit de la autosezizarea șefului Postului de Poliție Vulcana Pandele - agent Sticlaru Marius, care exasperat fiind de informațiile pe

CJD a semnat contractul pentru documentația tehnică privind modernizarea unui drum interjudețean de 62 de km

CJD a semnat contractul pentru documentația tehnică privind modernizarea unui drum interjudețean de 62 de km

COMUNICAT DE PRESĂ

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a semnat astăzi, 19 ianuarie 2018, contractul privind prestarea de ”Servicii elaborare documentație tehnico-economică – faza proiect tehnic detaliat și servicii de asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuției lucrării”, pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 720, DJ 720B, DJ 711 și DJ 101B, pe traseul limită județ Prahova – Moreni – Gura Ocnițe

Constantin Ana, despre cum stă treaba în realitatea locală: Datorită “revoluției” fiscale, localitățile sunt ușor-ușor împinse spre faliment

Constantin Ana, despre cum stă treaba în realitatea locală: Datorită “revoluției” fiscale, localitățile sunt ușor-ușor împinse spre faliment

Dacă la centru e război pentru putere, în teritoriul este multă incertitudine. Primarii PSD, obișnuiți cu sprijinul nemijlocit al centrului, sunt la acest început de an la mâna hazardului, după modificările Codului Fiscal. Spun unii primari că pur și simplu nu au cu cine să se consulte la vârful central al partidului, toată lumea fiind angrenată în războiul civil al puterii.

O astfel de opinie și-a asumat public, primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana. Acesta a scris pe facebook despre pier

Se mută sediul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor

Se mută sediul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor

Din 22 ianuarie, Serviciulu Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Târgoviște se va mută în micro raionul 6, pe Bulevardul Unirii, în fostul corp al Universității Valahia. Clădirea va găzdui și activitățile de stare civilă ale primăriei. 

Tot aici vor fi mutate, conform unei informații apărute pe pagina de facebook a primarului Cristian Stan și sediile Direcției Sociale a primăriei și Direcției Manegement Proiecte. 

 

Încă o veste buna din zona finanțărilor nerambursabile.

Încă o veste buna din zona finanțărilor nerambursabile.

In aceasta dupa-amiaza, am semnat contractul de finantare aferent construirii unor statii de reincarcare pentru vehicule electrice in cadrul "Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in".

Valoarea finantarii este de 630.000 lei si vizeaza construirea a 4 statii de reincarca

Cămin cultural nou, ridicat din fonduri locale la Mănești

Cămin cultural nou, ridicat din fonduri locale la Mănești

Primăria comunei Mănești a finalizat construcția noului căminului cultural din localitate, realizat integral din fonduri locale. Căminul a costat 838 000 de lei (fără TVA), alocați într-o perioadă de câțiva ani din bugetul local. 

Conform edilului Alexandru Constantin sala de festivități va fi folosită pentru manifestări culturale, dar va putea fi închiriată și pentru diferite evenimente.

 

FLOREA MUȘAT - PRIMARUL COMUNEI BĂLENI: ANUL 2017 A FOST, PENTRU BĂLENARI, UN AN BUN

FLOREA MUȘAT - PRIMARUL COMUNEI BĂLENI: ANUL 2017 A FOST, PENTRU BĂLENARI, UN AN BUN

Primarul comunei Băleni, domnul doctor Florea Mușat, chiar are de ce să fie mulțumit la începutul anului 2018, privind în urmă la tot ce s-a realizat în anul 2017 în Comuna Baleni.

Fără doar și poate, anul 2017 a fost pentru bălenari un an foarte bun din punct de vedere al investițiilor, în comună asfaltandu-se numeroase drumuri, fiind pietruiti 7 kilometri de drumuri agricole pentru acces la solariile cetățenilor din Baleni, iluminatul public fiind de asemeni finalizat în întreaga localitate,

PRIMĂRIA BĂLENI - CONVOCATOR ȘEDINȚĂ ORDINARĂ 21.11.2017, ora 17.00

PRIMĂRIA BĂLENI - CONVOCATOR ȘEDINȚĂ ORDINARĂ 21.11.2017, ora 17.00

Primăria Butimanu se declară pregătită să înfrunte iarna! Străzile vor fi curate ca-n palmă!

Primăria Butimanu se declară pregătită să înfrunte iarna! Străzile vor fi curate ca-n palmă!

Primăria Butimanu este pregătită pentru sezonul rece, utilajele, carburanții și materialele antiderapante sunt gata pentru a fi folosite în cazul în care zăpada se va așterne pe străzile din administrarea Primăriei.

Biroul de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Butimanu a este pregătit pentru a interveni în cazul în care vor exista căderi de zăpadă pe străzile din comuna dar si pe drumul ce leagă comuna Butimanu de orașul Răcari. 

Iarna aceasta, pe străzile din Butimanu se va folosi doar

UN NOU PROIECT EUROPEAN DE 7,9 milioane lei DEPUS DE PRIMĂRIA TITU

UN NOU PROIECT EUROPEAN DE 7,9 milioane lei DEPUS DE PRIMĂRIA TITU

Primaria Titu a depus ieri, 03.10.2017 un proiect de accesare fonduri europene pe Axa Prioritara 3 (POR), submasura 3.1 – Reabilitare cladiri publice, prin care vor fi reabilitate corpuri ale Liceului Teoretic I.C. Vissarion, in vederea eficientizarii energetice a acestuia.

Valoarea totala a proiectului este de 7.901.385,74 lei cu TVA inclus.

Primaria Titu are pregatite proiecte si urmeaza sa le depuna in cadrul Axei 10, de dezvoltare a infrastructurii educationale, atat pentru Liceul Goga Ione

LEGEA SALARIZĂRII NR. 153/2017 APLICATĂ CU EFICIENȚĂ LA PRIMĂRIA CORNEȘTI

LEGEA SALARIZĂRII NR. 153/2017 APLICATĂ CU EFICIENȚĂ LA PRIMĂRIA CORNEȘTI

Intrată în vigoare de la 01.07.2017, nouă lege a salarizării a fost aplicată la Primăria Cornești cu eficiență maximă, toţi angajaţii beneficiind de creşteri salariale importante.

Acest lucru a fost posibil nu doar datorită prevederilor legislative intrate în vigoare de la 1 iulie 2017, ci şi datorită unei managment extrem de eficient adoptat la nivelul Primăriei Cornești de către primarul Șerban Vasile, care a făcut posibilă creşterea veniturilor comunei dar şi creşterea ratei de încasare a ta

Un nou proiect european în valoare de 7,9 milioane lei, depus de Primăria Titu

Un nou proiect european în valoare de 7,9 milioane lei, depus de Primăria Titu

Primăria Titu a depus pe 03.10.2017 un proiect de accesare fonduri europene pe Axa Prioritară 3 (POR), submăsura 3.1 – Reabilitare clădiri publice, prin care vor fi reabilitate corpuri ale Liceului Teoretic I.C. Vissarion, în vederea eficientizării energetice a acestuia.

Valoarea totală a proiectului este de 7.901.385,74 lei cu TVA inclus.

Titlu proiect: EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A LICEULUI TEORETIC „I.C. VISSARION”, ORAȘ TITU

Solicitant: Orașul Titu,

Beneficiar/ocupant: Liceul Teoretic Iancu C

Social

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan