Luni, 19 Noiembrie 2018

Proiectul de reabilitare al DJ 712 nu a fost respins, dar nici nu are finanțare la acest moment

Soartă incertă a proiectului de reabilitare a DJ 712 Târgoviște (DN 72) – Șotânga – Vulcana Pandele – Brănești – Pucioasa (DN 71). În ultima ședință de consiliul, fotul președinte CJD, Alexandru Oprea, a cerut detalii despre proiect, în condițiile în care Oprea a declarat că are informații conform cărora acesta a fost respins la finanțare. Președintele CJD Daniel Comănescu nu a putut da detalii în timpul ședinței, dar a revenit asupra subiectului în cadrul unei coferințe de presă. Comănescu spune că proiectul nu a fost respins, dar nici aprobat, CJD așteptând indentificarea unei surse de finanțare din fonduri europene. Tehnic, fără finanțare certă, reabilitarea drumului nu se va face prea curând.

„În legătură cu unele informații apărute în spațiul public referitoare de această data la „Reabilitare și modernizare DJ 712 Târgoviște (DN 72) – Șotânga – Vulcana Pandele – Brănești – Pucioasa (DN 71)” doresc sa evidențiez faptul că după întâlnirea cu reprezentanții A.D.R. Sud-Muntenia din data de 14.06.2018 a rezultat posibilitatea U.A.T. Județ Dâmbovița de a depune un proiect pe Axa prioritară 6 – prioritatea 2 – conform Hotărârii nr. 1/2015 a CpDR Sud-Muntenia, modificată, ca urmare a faptului că la nivel de regiune nu au fost depuse proiecte suficiente, pentru a se cheltui alocarea regională în condițiile închiderii programate  în data de 2 iulie 2018 și lansării unui nou apel de proiecte. Această oportunitate se contura și datorită faptului că traseul nr.2 al județului Dâmbovița, Prioritatea 2 stabilit prin Anexa 1 la  Hotărârea nr. 1/2015 a CpDR Sud-Muntenia a fost reabilitat și modernizat prin atragerea sumelor necesare din altă sursă de finanțare, respectiv Programul Național de Dezvoltare Locală derulat de M.D.R.A.P., în perioada 2016-2018.

Precizez suplimentar faptul că orice traseu propus în solicitarea de finanțare trebuie să fie  prioritizat prin Hotărâre(i) a(le) Consiliului de Dezvoltare Regională, emise până la data prevăzută pentru lansarea apelului. La pagina 15 din Ghidul de finanțare se precizează clar că …Hărțile rezultate din Hotărârile Consiliului de Dezvoltare Regională sunt anexate la prezentul ghid (anexa 6.1.3 – Hărțile drumurilor propuse pentru finanțare prin Prioritatea de investiții 6.1. a POR 2014-2020).

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, luând în considerare cele expuse a considerat oportună pregătirea unui nou proiect care  ar fi putut sa fie eligibil în condițiile relansării apelului de proiecte cu aprobarea prealabilă a Consiliului de Dezvoltare Regională unor noi trasee finanțabile. Acest lucru nu a fost posibil ca urmare a prelungirii succesive a apelului de proiecte până în data de 2 octombrie 2018.

Consider că finalizarea completă a pregătirii proiectului într-un timp record și depunerea acestuia la termen este benefică pentru comunitatatea dâmbovițeană și dă astfel posibilitatea ca acest proiect să poată fi finanțat cu ocazia realocării sumelor sau identificării altor surse de finanțare în perioada imediat următoare. (…)Deocamdată noi am depus un proiect, o să vedem ce fel de finanțare vom obține pentru el. Proiectul nu a fost respins…”, a declarat preșdintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu.

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Social

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan