Luni, 19 Noiembrie 2018

LA BĂLENI PÂNĂ LA 30.11.2018 CONTRIBUABILII PERSOANE FIZICE ȘI JURIDICE SUNT SCUTIȚI DE LA PLATA MAJORĂRILOR DE ÎNTÂRZIERE

La inițiatitiva primarului comunei Băleni, domnul doctor Florea Mușat, la nivelul Consiliului Local Baleni s-a aprobat HCL 46/20.07.2018, care prevede scutirea de la plata majorărilor de întârziere, contribuabililor persoane fizice și juridice din comuna Baleni, jud. Dâmbovița, care își achită integral toate obligațiile fiscale principale restante, către Consiliul Local Baleni până la data de 30.11.2018. 

Conform actului administrativ al Consililui Local al Comunei Băleni, beneficiarii acestei hotărâri și condițiile în care se poate beneficia de această facilitate sunt următoarele:

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Social

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan