Miercuri, 22 August 2018

Anchete

PSD MAI PIERDE UN PRIMAR! PRIMARUL COMUNEI CRÂNGURILE, CONDAMNAT DEFINITIV LA 3 ANI DE ÎNCHISOARE!

PSD MAI PIERDE UN PRIMAR! PRIMARUL COMUNEI CRÂNGURILE, CONDAMNAT DEFINITIV LA 3 ANI DE ÎNCHISOARE!

Ieri, 1 octombrie, a fost o zi neagră pentru PSD Dâmbovița. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins apelul formulat de primarul comunei Crângurile, Giurescu Dumitru, condamnându-l la trei ani de închisoare cu suspendare. Pedeapsa este definitivă, iar edilul își pierde mandatul.

Astfel, organizația PSD Dâmbovița pierde un al doilea primar în numai trei luni, după primarul comunei Vulcana Pandele.

În minuta publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată următoarele:

” Re

SCANDAL AMOROS CU IZ PENAL LA ȘCOALA RÂU ALB

SCANDAL AMOROS CU IZ PENAL LA ȘCOALA RÂU ALB

Am trăit să o vedem și pe asta! Două cadre didactice, ambele foste directoare ale Școlii Râu Alb (Onea Claudia și Ghimpu Rodica), au ajuns la un conflict major din motive banale. Această ”luptă” ar fi fost una fără consecințe majore dacă nu ar fi intervenit și actualul director, Prodan Neculae, alias ”Piticul”. Conform informațiilor pe care le-am obținut de la oamenii din sat, acesta ar fi îndrăgostit până peste cap de Onea Claudia, o dragoste despre care nu știm dacă este sau nu împărtășită...

BĂTRÂNĂ DE 74 DE ANI, ”JEFUITĂ” DE SUPERCOM!

BĂTRÂNĂ DE 74 DE ANI, ”JEFUITĂ”  DE SUPERCOM!

Doamna Dragomir Floarea, o bătrână în vârstă de 74 de ani din comuna Vârfuri, satul Șuvița, acuză compania SC Supercom SA, că i-ar fi solicitat contravaloarea serviciului de ridicare a gunoiului, deși nu semnase niciun contract până în luna septembrie a acestui an (2014).

Bătrâna văduvă spune că, timp de șapte luni, nu a avut niciun document semnat cu respectiva firmă și nici nu scotea gunoiul la poartă pentru a fi colectat. Cu toate acestea, în luna decembrie a anului trecut, i s-a făcut popri

REFERENDUM LA VULCANA PANDELE PENTRU DEMITEREA MILOGULUI DIN FUNCȚIA DE PRIMAR

REFERENDUM LA VULCANA PANDELE PENTRU DEMITEREA MILOGULUI DIN FUNCȚIA DE PRIMAR

Oamenii de la Vulcana Pandele au ajuns la capătul răbdărilor în ceea ce-i privește pe infractorii care conduc primăria din localitate.

Având în vedere numeroasele ilegalități săvârșite de către primarul interimar, Boștinaru Marius, poreclit ”Milogul”, cetățenii au început strângerea de semnături pentru organizarea unui referendum în urma căruia edilul să fie demis. Acțiunea a început astăzi, 29 septembrie, și are mari șanse de succes.

Din informațiile pe care le deținem, acest demers nu este si

PRIMARUL CARE PLÂNGE CĂ ANGAJAȚII NU ÎL ASCULTĂ...

PRIMARUL CARE PLÂNGE CĂ ANGAJAȚII NU ÎL ASCULTĂ...

Primăria Comunei Vulcana Pandele a ajuns de râsul curcilor...Scandaluri peste scandaluri, circ mai ceva ca la ușa cortului și oameni numiți politic, dar care parcă ar fi picat de pe lună și nu au nicio tangență cu administrația publică... Totul se face spre disperarea cetățenilor care se uită la aleșii lor și se dau cu capul de pereți că au pus ștampila pe numele unor persoane care nu au ce căuta la conducerea localității...

Deși mai mulți infractori au fost scoși din peisaj, în capul listei af

SCANDAL MONSTRU ÎN PSD DÂMBOVIȚA

SCANDAL MONSTRU ÎN PSD DÂMBOVIȚA

Ordonața Guvernului prin care se permite aleșilor locali să-și schimbe partidul fără a-și pierde mandatele provoacă ”scântei” în PSD Dâmbovița, în ciuda faptului că Adrian Țuțuianu, președintele organizației, se laudă cu noile ”achiziții”.

Se pare că membrii devotați PSD nu sunt deloc mulțumiți de faptul că traseiștii sunt primiți în partid și au beneficii mai mari decât cei care au fost trup și suflet în campanii alături de Adrian Țuțuianu.

Vicepreședintele organizației județene, Țachianu Mari

GABRIEL CIOACĂ: ”ȚUȚUIANU A AJUNS ÎN ZONA PIDU A DOAR CÂND A CUMPĂRAT PEPENI DE LA AUTOGARĂ!” (VIDEO)

Deși sunt două proiecte care vor transforma complet municipiul Târgoviște astfel încât cetățenii să fie mândri de orașul în care trăiesc, PIDU A și PIDU B au devenit două subiecte folosite de președintele Consiliului Județean, Adrian Țuțuianu, pentru a-și face publicitate în județ.

Astăzi, 25 septembrie, city managerul municipiului, Gabriel Cioacă, a susținut o conferință de presă în care a dorit să răspundă atacurilor lui Țuțuianu care, deși se chinuie de trei ani să termine de renovat secția d

UTC-ISTUL CARE DEZONOREAZĂ UNIFORMA ȘI ÎNSEMNELE ROMSILVA

UTC-ISTUL CARE DEZONOREAZĂ UNIFORMA ȘI ÎNSEMNELE ROMSILVA

Spătaru Octavian este numele tânărului inginer silvic, președinte al PSD Șelaru, care și-a părăsit locul de muncă în timpul programului pentru a face un scandal ca la ușa cortului la ședința Consiliului Local.

Individul lucrează ca șef de district al Ocolului Silvic Găești din cadrul Direcției Silvice Dâmbovița și nu pare a-i păsa de locul de muncă din moment ce are o asemenea atitudine de mahalagiu.

Totul a început la ședința Consiliului Local Șelaru, convocată luni, 22 septembrie, și în cadru

‘’BRE, EU ȚI-AM SPUS SĂ O DAI AFARĂ, NU SĂ O AVANSEZI!... ‘’

‘’BRE, EU ȚI-AM SPUS SĂ O DAI AFARĂ, NU SĂ O AVANSEZI!... ‘’

Cu aceste cuvinte l-a dojenit administratorul public al județului, Oprea Alexandru, pe managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Radu Petrescu.

Totul a pornit de la o consilieră PDL de la Răzvad, Vasiliu Maria, care era o voce puternică împotriva PSD. Din acest motiv, Oprea, fiind și președinte al organizației locale a PSD, s-a hotărât să o pedepsească pe consiliera care este asistentă de farmacie în cadrul Spitalului Județean. 

Astfel, a vorbit cu Petrescu, spunându-i să o detaș

DE SCÂRBA PRIMARULUI, SECRETARUL COMUNEI ȘOTÂNGA A EMIGRAT ÎN MAREA BRITANIE!

DE SCÂRBA PRIMARULUI, SECRETARUL COMUNEI ȘOTÂNGA A EMIGRAT ÎN MAREA BRITANIE!

Caz unic în comuna Șotânga, unde secretarul comunei, doamna Popescu Floarea, aflată în funcție de peste 24 de ani, a părăsit primăria la sfârșitul acestei săptămâni din cauza primarului Stroe Constantin.

Deși era unul dintre cei ai vechi secretari în funcție din județul Dâmbovița, doamna Popescu a preferat să plece în Marea Britanie pentru a avea grijă de un copil decât să stea în Primăria Șotânga și să semneze documente emise abuziv de către edil.

La luarea deciziei de părăsire a funcției a co

„MTO” MADE IN VULCANA PANDELE...(VIDEO INCENDIAR)

„MTO”  MADE IN VULCANA PANDELE...(VIDEO INCENDIAR)

Viceprimarul comunei Vulcana Pandele, Boștinaru Marius (”Milogul”), nu încetează să ne uimească prin nenumăratele dovezi de prostie nemărginită...

Astăzi, 13.09.2014, a avut loc o ședință a Consiliului Local care avea un singur punct pe ordinea de zi și anume aprobarea unor indicatori tehnico-economici ai unei investiții. Totul bine și frumos până aici...

Problema apare în momentul în care unul dintre consilieri întreabă care este articolul de lege care justifică un anumit aspect din proiectul

AGENTUL DE POLIȚIE CHIȚU MIRCEA, IMIXTIUNE DE O GRAVITATE EXTREMĂ ÎN PROBLEMELE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

AGENTUL DE POLIȚIE CHIȚU MIRCEA, IMIXTIUNE DE O GRAVITATE EXTREMĂ ÎN PROBLEMELE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

Caz fără precedent în România, de o gravitate extremă!

Astăzi,13.09.2014, la Vulcana Pandele, a avut loc o ședință a Consiliului Local care avea pe ordinea de zi un singur punct și anume votarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și instrumentarea proiectului “Modernizare strazi în comuna Vulcana Pandele”.

Înainte de începerea ședinței, agentul principal Chițu Mircea, șef de post în localitate, a intrat în sală fără a primi vreo invitație din partea Consi

S-au umplut depozitele ecologice de gunoi! Este nevoie urgent de incinerator! (VIDEO)

S-au umplut depozitele ecologice de gunoi! Este nevoie urgent de incinerator! (VIDEO)

Semnal de alarmă dinspre Agenţia pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa! Într-un an de zile, groapa de gunoi ecologică de la Aninoasa va da pe afară! Cu alte cuvinte, se epuizează capacitatea de depozitare de 137.000 de tone. Situaţia este şi mai gravă la Titu, spune directorul APM Dâmboviţa – Mirel Nica, depozitul de acolo, cu o capacitate de 13.600 de tone, fiind ca şi plin.

Trebuie să se găsească rapid alte spaţii pentru depozitare şi, evident, trebuie găsite alte soluţii pentru reciclare. Vor

FETE FRUMOASE ȘI ȚUȚUIANU ÎN FORMĂ DE ZILE MARI (FOTO&VIDEO)

FETE FRUMOASE ȘI ȚUȚUIANU ÎN FORMĂ DE ZILE MARI (FOTO&VIDEO)

Totul s-a întâmplat astăzi, la ziua comunei Brănești, în prezența președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, care a venit la invitația primarului Preda Ion.

Deși de multe ori l-am criticat pe liderul CJD, astăzi am constatat cu uimire că acesta poate avea și un comportament normal... Astfel, Țuțuianu a fost într-o formă de zile mari, uimindu-ne atât pe noi, cât și pe ceilalți cetățeni prezenți.

Vă invităm să vizionați o frumoasă galerie foto și video de la evenimentul de la

IOAN MARINESCU, LA UN PAS SA FIE PREFECT! MIERCURI, 10 SEPTEMBRIE, VISUL VA DEVENI REALITATE!

IOAN MARINESCU, LA UN PAS SA FIE PREFECT!  MIERCURI, 10 SEPTEMBRIE, VISUL VA DEVENI REALITATE!

Miercuri, 10 septembrie, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Ioan Marinescu, va susține un examen pentru ocuparea funcției de inspector guvernamental, în fapt, acesta susține examenul pentru a intra în Corpul de Control al primului ministru.

Despre dorința acestuia de ascensiune nu suntem străini, însă ne surprinde faptul că vizează funcția de prefect al județului Dâmbovița în condițiile în care o rudă de gradul 1 a dumnealui este implicată într-un imens scandal de corupție.

Până a

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan