Vineri, 24 Noiembrie 2017

RALUCA RUS, VICEPREȘEDINTE PNL DÂMBOVIȚA, SPONSOR AL FESTIVALULUI-CONCURS "IEDERA UN COLȚ DE RAI" (GALERIE FOTO)

La Iedera, natura, inocenţa, talentul şi entuziasmul se reunesc prin tradiţie, an de an, astăzi desfăşurându-se a VII-a ediţie a festivalului - concurs “Iedera, un colţ de rai” eveniment avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale ce are că principală misiune apropierea copiilor de natură prin cântec, dans, poezie, fiind organizat an de an de Drăgaica, sărbătoarea naturii şi a iubirii.

Raluca Rus, vicepreşedinte PNL Dâmboviţa, sponsor al acestui festival a declarat în exclusivitate pentru DambovitaNEWS:

"De trei ediţii, împreună cu d-na director Otilia Tomescu, am depus eforturi în organizarea acestui festival ce vine în sprijinul talentelor nedescoperite. Prin implicarea noastră, am demonstrat că trebuie şi putem, să oferim şanse egale tuturor copiilor, indiferent de etnie, de posibilităţi financiare ori de dizabilităţile pe care le au. Talentul poate fi ascuns în oricare copil, de aceea avem obligaţia de a-l descoperi şi promova.

Apreciez că evenimentul este o rampă de lansare a copiilor și avem exemple concrete care stau chezăşie: Florin Răduţă, a obţinut doi ani consecutiv marele premiu la categoria muzică uşoară, apoi a ajuns în finală concursului Vocea României şi în 2015 a câştigat concursul “X Factor”.

Un alt exemplu este Lorelai Mosnegutu, care la concursul “Iedera, un colţ de rai”, a obţinut premiul I, doi ani consecutiv, în condiţiile în care nu era primită la alte concursuri din cauza handicapului grav pe care-l avea, iar anul acesta a câştigat concursul naţional ,,Românii au talent".

Felicit coordonatorul de proiect, doamna profesor Otilia Tomescu, pentru devotamentul şi dedicarea de care face dovadă şi urez succes tuturor princhindeilor care vor să îşi afirme talentul.

Mă consider norocoasă şi sunt onorată că mi s-a oferit ocazia de a mă implica într-un proiect atât de valoros. Voi continuă să fiu promotoarea cauzelor drepte şi măreţe!"

 

 

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan