Miercuri, 12 Decembrie 2018

CULMEA CULMILOR! OPERAT PE CREIER ȘI AFLAT ÎN CONCEDIU MEDICAL, ȘEFUL IPJ DÂMBOVIȚA PARTICIPĂ ȘI ȚINE CUVÂNTĂRI LA ȘEDINȚELE ATOP! A FĂCUT-O CHIAR AZI CÂND CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI ÎL CĂUTA LA I.P.J.!

Ceea ce face comisarul șef Danil Zepiși este de-a dreptul sfidător, atât pentru opinia publică cât și pentru superiorii săi, dar mai ales pentru membrii echipei de control veniți azi, special de la București, pentru a sta de vorbă cu acesta.

Astăzi, când când Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne îl căuta la Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, Danil Zepiși se dădea grav bolnav și tare suferind, însă se pare că acesta este bolnav doar când trebuie să dea cu subsemantul, pentru că atunci când miroase a ”mălai” mănâncă brusc jăratec și... își revine, așa cum s-a întâmplat  azi, marți-20.11.2018!

Oficial, muribund, cu o gaură în cap, Danil Zepiși i-a prostit din nou pe cei de la Corpul de Control al Ministrului când a fost chemat la declarații, spunând că zace la pat, însă în realitate, astăzi la ora 12.00 acesta s-a aflat în sediul Consiliului Județean Dâmbovița unde a participat la o ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), unde a și ținut un discurs timp de 30 de minute din cele 60 cât a ținut ședința.

De unde această minune?!... Din foamea și disperarea după bani, pentru că ședințele ATOP sunt plătite cu 1000 de lei/ședință, iar comisarul șef Danil Zepiși nu putea rata ocazia de a-și mai băga, nemeritat, încă 1000 de lei în buzunar în 30 de minute!

Solicităm public, Ministrului Afacerilor Interne – Carmen Dan să dispună o amplă verificare cu privire la acțiunile șefului I.P.J. Dâmbovița – Danil Zepiși care sfidează și cele mai elementare reguli de bun simț!

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Fapt divers

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan