Marti, 21 Noiembrie 2017

ALERTA CU BOMBĂ DE LA CELE DOUĂ LICEE DIN TÂRGOVIȘTE A FOST FALSĂ!

Instituția Prefectului Dâmbovița anunță încheierea verificărilor la cele două licee din Târgoviște care au fost amenințate că vor fi aruncate în aer. În urma verificărilor, nu s-au identificat materiale explozive sau alte materiale suspecte care să fi condus la producerea unui eveniment negativ. 

În această dimineață a fost primit un mesaj atipic prin care Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița au fost invitate la negocieri în municipiul Târgoviște. În caz contrar, două licee din Târgoviște, Colegiul Național ”Constantin Carabela și Liceul de Artă ”Bălașa Doamna”, urmau să fie distruse prin intermediul unui exploziv.

Primul mesaj a fost primit la 6:50, la momentul acela noi am declanșat capacitățile operative, alerta roșie, ne-am deplasat acolo. N-a fost cazul să evacuăm pe nimeni. N-am mai permis accesul profesorilor și elevilor în liceu. Am fost invitați în fața Primăriei, respectiv jandarmii și polițiștii la ora 7.36. Nu s-a prezentat nimeni la negocieri, am primit un al doilea mesaj în care ne spunea că la ora 11.00 se vor declanșa dispozitivele explozive aflate în cele două școli”, a precizat prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie.

Unitățile școlare vor rămâne, în continuare, în paza reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Dâmbovița.

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan