În zilele de 29 și 30 iulie a.c., peste 400 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost la datorie pentru un weekend în siguranță, pe raza județului Dâmbovița, fiind organizate 16 acțiuni punctuale și instituite 27 de filtre.
Misiunile desfășurate de polițiști au vizat asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, descurajarea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și asigurarea unei intervenții rapide la solicitările cetățenilor.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 604 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 149.230 de lei, au retras 20 de certificate de înmatriculare și au reținut 51 de permise de conducere (13 permise pentru consumul de alcool, 2 permise pentru consumul de substanțe psihoactive și 24 pentru nerespectarea regimului legal de viteză).
Din totalul sancțiunilor aplicate, 145 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 și 455 pentru încălcarea regulilor de circulație stabilite prin O.U.G. 195/2002.
Totodată, în cele două zile, polițiștii au legitimat peste 800 de persoane și au controlat peste 500 de autovehicule.
De asemenea, în această perioadă, efectivele de poliţie rutieră au acționat cu aparatele radar pentru descurajarea conducătorilor auto care circulă cu o viteză excesivă, în vederea prevenirii accidentelor de circulație, și au efectuat 228 de testări pentru depistarea persoanelor care se urcă la volan, deși au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.
În plus, polițiștii au constatat 15 infracțiuni, majoritatea dintre acestea fiind infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Polițiștii dâmbovițeni continuă misiunile pentru siguranța comunității și pe parcursul acestei zile.
Conducători auto cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier
La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 20:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au oprit pentru control, pe drumul județean 711D, în localitatea Românești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au surprins doi conducători auto, de 29 și 42 de ani, din Lețcani și Bucșani, în timp ce ar fi condus două autoturisme, în afara localității Adânca și în municipiul Târgoviște, deși s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, aceștia prezentând alcoolemii cu valori de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat și 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.