ZIUA PROTECȚIEI CIVILE DIN ROMÂNIA, MARCATĂ LA I.S.U. DÂMBOVIȚA

În fiecare an, pe 28 februarie, se aniversează Ziua Protecţiei Civile din România. Aniversarea a 84 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile în România oferă prilejul rememorării faptelor de eroism ale cadrelor din structurile de Protecţie Civilă care, de-a lungul anilor, prin misiunile desfăşurate pentru salvarea cetăţenilor ameninţaţi de conflicte militare, calamităţi naturale şi alte catastrofe au făcut ca numărul victimelor umane şi a pagubelor materiale să fie cât mai mic posibil.

În prezent, Protecţia Civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii şi un element de bază al societăţii moderne, având ca deviză motto-ul „CU VIAŢA MEA APĂR VIAŢA”.

Cu ocazia acestui eveniment, în data de 28 februarie 2017, între orele 10:00 – 14:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa organizează “Ziua Porţilor Deschise” atât la sediul inspectoratului (Detaşamentul Târgovişte), cât şi în toate subunităţile din judeţ (Detaşamentul Pucioasa, Garda Fieni, Detaşamentul Moreni, Garda Corneşti, Detaşamentul Titu, Garda Răcari, Detaşamentul Găeşti, Garda Vişina, Garda Potlogi şi Garda Voineşti).

De asemenea, în cadrul activităţilor dedicate acestei zile, în Piața Tricolorului din muncipiul Târgoviște, cadre ale Inspecţiei de Prevenire vor desfăşura activităţi de informare preventivă a cetăţenilor, fiind organizat un punct de informare preventivă, unde vizitatorii primesc informaţii privind riscurile generatoare ale unor situaţii de urgenţă, măsuri de prevenire a acestora şi reguli de comportare în momentul producerii unor situaţii de urgenţă, precum şi diverse materiale informative (pliante/flyere).