Sambata, 22 Septembrie 2018

ZIUA PORȚILOR DESCHISE LA ISU ”BASARAB I” DÂMBOVIȚA

Ca în fiecare an, pe 28 februarie, de Ziua Protecţiei Civile din România copiii au fost cei care au trecut pragul Inspectoratului de Situații de Urgență „Basarab I” Dâmboviţa. După ce au primit materiale informative cu caracter preventiv, cei mici au fost invitaţi să participe „activ” la un exerciţiu demonstrativ de stingere, după care au asistat la prezentarea unor echipamente utilizate în descarcerare. Aceste echipamente au putut fi văzute şi „la lucru”, în cadrul unui exerciţiu demonstrariv de descarcerare.

Înainte de plecare toţi copiii au dorit să vadă faimoasele maşini „roşii ca focul” ale pompierilor. Micuţii au fost foarte încântaţi şi interesaţi de cele văzute, exprimându-şi verbal admiraţia şi respectul în discuţiile cu pompierii dâmboviţeni.

Dar emoţiile cele mai mari le-au avut chiar profesioniştii, văzând bucuria şi emoţia din ochii celor mici care, peste câţiva ani, vor prelua ştafeta, devenind noua generaţie de pompieri - salvatori.

Tot în cadrul activităţilor dedicate Zilei Protecţiei Civile, în Piața Tricolorului din Târgoviște, cadre ale Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor (SPIRC) şi voluntari din cadrul I.S.U. “Basarab I” Dâmboviţa, în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Municipiului Târgovişte, au desfăşurat activităţi de informare preventivă a cetăţenilor, fiind organizat un punct de informare preventivă.

Vizitatorii au putut vedea machete pirotehnice, tehnică şi mijloace de intervenţie, primind diverse materiale informative privind rolul Protecţiei Civile şi reguli de comportare în momentul producerii unor situaţii de urgenţă.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan