Marti, 21 Noiembrie 2017

IULIAN VLADU, CEL MAI IUBIT GĂEȘTEAN, INAUGUREAZĂ VINERI PISCINA RODIV

Vineri, 04 august 2017, are loc la Găeşti inaugurarea Piscinei Rodiv din cadrul luxosului complex cu acelaşi nume, stabiliment reabilitat în întregime în anul 2017.

Manageriat de fostul deputat Iulian Vladu, fără doar şi poate cel mai iubit găeștean, Complexul Rodiv a recăpătat efectiv o altă faţă în decursul anului 2017, când au avut loc investiţii majore în reabilitatea complexului.

În ultimele luni, s-au făcut schimbări atât de mari, încât tarasa, dar şi localurile cu o capacitate totală de peste 800 de locuri sunt de nerecunoscut, totul fiind acum la nivel occidental, începând de la prestarea serviciilor şi până la calitatea produselor.

Pentru vineri la inagurarea sunt aşteptate câteva sute de persoane, ce pot servi de la barul piscinei cele mai rafinate cocktailuri, dar şi cea mai bună cafea din întreg judeţul Dâmboviţa, managerul Complexului Rodiv - domnul Iulian Vladu, urmând a se ocupa personal de întreaga organizare pentru că aceasta să fie una de excepţie.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan