Luni, 15 Octombrie 2018

TRAGEDIE MARE! TÂNĂRUL IMPLICAT ÎN ACCIDENTUL DE LA ANINOASA URMEAZĂ SĂ DEVINĂ TATĂ PENTRU A TREIA OARĂ PESTE DOUĂ SĂPTĂMÂNI! DETALII ÎN EXCLUSIVITATE DESPRE STAREA SA DE SĂNĂTATE!

Cosmin Marian Mătușa, bărbatul în vârstă de 37 de ani, implicat astăzi în accidental rutier de pe DN71 ce a avut loc pe raza comunei Aninoasa urmează să devină tată pentru a treia oară peste două săptămâni, soția să Oana-Alexandra fiind însărcinată în aproape nouă luni.

De fel din comuna Aninoasa, sat Săteni, Cosmin a lucrat timp de peste zece ani în Marea Britanie, iar de mai puțin de un an decisese să se întoarcă defintiv în România împreună cu soția sa cu care are doi copii, mai ales că aceasta era însărcinată pentru a treia oară.

Din păcate în aceste momente Cosmin și familia sa trec prin clipe grele, acesta fiind internat la Secția Reanimare din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca, unde a fost supus unor intervenții chirurgicale, starea acestuia fiind în acest momente staționară.

Tragicul eveniment s-a produs datorită unei depășiri neregulamentare și a vitezei excesive cu care Cosmin conducea bolidul de lux – un AUDI A6, 2.7 TDI, acul vitezometrului rămânând blocat la 140 km/h în momentul impactului, ceea ce denotă faptul că acesta se deplasa cu o viteză mult mai mare decât cea la care a rămas blocat acul de la kilometraj.

 

Este de sperat ca Marian-Cosmin Mătușa să își revină, fiind păcat să se întâmple o tragedie, mai ales că acesta are o familie frumoasă, dar și pentru cat s-au luptat cei de la SMURD și cei de la Ambulanța Dâmbovița să îi salveze viața.    

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Social

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan