Ieri, Gabriel Boriga, Administratorul Public al Municipiului Târgoviște și-a început cel de-al doilea mandat, având în vedere faptul că primarul Daniel Cristian Stan i-a semnat noul contract de mandat.
“Îmi încep (în mod efectiv) al doilea mandat de City Manager al Târgoviștei.
Doresc să îi mulțumesc domnului Primar Daniel Cristian Stan pentru încrederea acordată și pentru faptul că a demonstrat, în afara de a fi un Primar performant, că este și un partener serios și de încredere. Mai rar în zilele noastre. De asemenea, gândurile mele se îndreaptă către toți targovistenii pe care ii asigur că, indiferent de opțiunea politică pe care o au, indiferent de cum au votat sau n-au votat, în mine vor avea întotdeauna un sprijin și vor găsi o soluție la problemele pe care le au.
Sunt convins că, așa cum până acum echipa manageriala a Primăriei a demonstrat ca este intodeauna alături de targovișteni și de acum înainte vom fi alături de voi 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pentru a continua proiectele începute și a le duce la bun sfârșit, a începe altele noi, a răspunde cu transparență tuturor solicitărilor venite din partea tuturor cetățenilor si a avea grijă de viitorul orașului nostru și copiilor noștri.
Întotdeauna ușa mea va fi deschisă și întotdeauna veți găsi în mine un sprijin și un prieten.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis Gabriel Boriga.