Joi, 23 Noiembrie 2017

PRIMARUL ORAȘULUI RĂCARI, INVITAT LA UN EVENIMENT AL BUSINESS CLUB DIGNITAS

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, este cunoscut și respectat în tot județul pentru activitatea sa. Mai mult, se pare că acesta i-a impresionat și pe cei de la Business Club Dignitas care au observat activitatea acestuia și au apreciat-o.

Astfel, Caravețeanu a fost singurul primar al unui oraș din România care a fost invitat pentru a participa la un eveniment în cadrul căruia a fost dezbătute modele de succes ale parteneriatului public-privat.

Conferința, a treia de acest fel organizată sub deviza ”Demnitate prin prosperitate”, a avut loc în București, la Athenee Palace Hilton Bucharest.

Au fost prezente aproximativ 120 de persoane printre care au fost oameni de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor publice, ONG-uri,  instituții de cercetare, juriști și jurnaliști.

Marius Caravețeanu susține că, în orașul Răcari nu sunt realizate proiecte în parteneriat public- privat, însă prezența la evenimentul organizat de Business Club Dignitas l-a determinat să-și dea seama că, la nivelul comunității, există nevoia și de acest tip de proiecte, pe lângă cele finanțate din bani europeni sau din banii de la bugetul local.

Ambițios cum îl știm, edilul a identificat deja câteva oportunități despre care consideră că s-ar putea materializa și suntem siguri că va face demersurile necesare pentru a implementa măcar un astfel de proiect în viitorul apropiat.

Dacă măcar jumătate dintre primarii țării noastre ar fi interesați mai mult de oameni și mai puțin de luptele politice, la fel ca și Marius Caravețeanu, România ar arăta altfel...însă până la momentul respectiv care pare a fi foarte îndepărtat, putem măcar să îi apreciem pe cei care sunt adevărate exemple pentru administrația publică locală și chiar națională.

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan