Joi, 23 Noiembrie 2017

GABRIEL BORIGA A REVENIT ÎN FUNCȚIA DE PRIMAR AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE!

Surpriză totală astăzi, când am primit pe adresa redacției o dispoziție privind convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Municipal Târgoviște. 

Încă de la începutul textului documentului am aflat că dispoziția este dată de jr. Gabriel Florin Boriga, primarul municipiului care, din punct de vedere legal, nu are dreptul să facă acest lucru pentru că este suspendat. Ne-am liniștit însă când am văzut că dispoziția este semnată de primarul interimar Ciprian Prisăcaru, deci documentul conține o eroare.

Greșeala este inacceptabilă pentru o primărie cu sute de angajați precum cea a municipiului Târgoviște și nu ne dăm seama cum a putut să fie trecută cu vederea. Important de menționat este că documentul a trecut prin mâinile a cel puțin patru persoane: cel care a redactat-o, primarul Ciprian Prisăcaru, secretarul municipiului, Chiru Cătălin, și consiliera primarului care l-a scanat și l-a trimis, Solomon Florentina.

Aceasta nu este prima dată când reprezentanții primăriei fac o astfel de greșeală. În anul 2014, au fost puse pe mai multe autoturisme bilete cu informări privind lucrările desfășurate pe anumite străzi, acestea fiind semnate tot de primarul Gabriel Boriga, deși acesta era suspendat. Atunci am trecut cu vederea, ținând cont de faptul că probabil hârtiile erau deja tipărite când Boriga a fost suspendat, însă acum nicio scuză nu este acceptabilă.

Ar fi frumos ca primarul interimar Ciprian Prisăcaru să aducă la cunoștința opiniei publice cine este vinovat de această eroare.

 

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan