În semestrul I al anului 2023, prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la nivel județean, au fost înregistrate 15.637 de situații, care au fost gestionate către Dispeceratul ISU Dâmbovița prin intermediul structurilor de intervenție operative, în comparație cu 16.889 de situații gestionate în aceeași perioadă a anului 2022.
Cele 11 subunități operative ale inspectoratului au desfășurat un număr de 9.914 acțiuni de intervenție în primul semestru al anului 2023, față de 6.294 înregistrate în aceeași perioadă a anului precedent.
Din totalul acțiunilor de intervenție, echipajele din cadrul inspectoratului au executat 2.578 de misiuni de recunoaștere și informare la instituțiile și operatorii economici, precum și în localitățile din raioanele de intervenție. De asemenea, s-au desfășurat 73 de exerciții cu forțele în teren, având ca scop antrenamentul forțelor de intervenție, și au fost realizate 45 de misiuni de sprijin cu diferite ocazii.
În cadrul intervențiilor au fost salvate sau evacuate 397 de persoane, dintre care 376 adulți și 21 copii.
În ce privește incendiile, în primul semestru al anului 2023, s-au înregistrat 493 de incendii în zona de competență a inspectoratului, dintre care 293 au fost incendii de vegetație uscată. Remarcăm o scădere semnificativă față de anul anterior, când au fost înregistrate 841 de incendii de vegetație uscată.
Scăderea numărului incendiilor de vegetație uscată, la nivel județean s-a produs datorită activităților intense și constante de informare și prevenire, în care pomierii au desfășurat 2075 acțiuni în teren pentru informarea cetățenilor privind modalitățile de prevenire a incendiilor și conștientizarea de către cetățeni a efectelor negative asupra mediului înconjurător.
Principalele împrejurări determinante ale celor 200 de incendii (fără incendiile de vegetație) produse în semestrul I din anul 2023 în județul Dâmbovița sunt următoarele:
1. Jar sau scântei – Neglijența în gestionarea jarului sau a scânteilor provenite din diferite surse a dus la izbucnirea a numeroase incendii în gospodării și spații de locuit.
2. Coș, canal sau burlan de fum deteriorat – Defecțiunile la coșurile, canalele sau burlanele de fum au favorizat propagarea focului către structurile adiacente și s-au soldat cu incendii.
3. Aparate electrocasnice lăsate sub tensiune – Neglijența în menținerea aparatelor electrocasnice sub tensiune sau defecțiunile acestora au reprezentat cauze frecvente de incendii.
4. Foc deschis în spații închise (lumânări, făclii, chibrituri, brichete) – Folosirea necorespunzătoare a focului deschis în spații închise, precum lăsarea nesupravegheată a lumânărilor sau aprinderea făcliilor în locuri neadecvate, a generat riscuri majore de incendii.
5. Jocul copiilor cu focul – Nesupraveghearea copiilor în timpul jocului cu focul a avut consecințe tragice și a dus la izbucnirea unor incendii greu de controlat.
6. Transformator, redresor, condensator defect sau suprasolicitat – Defecțiunile sau suprasolicitările echipamentelor electrice au fost implicate în unele incidente de incendiu.
7. Scurt circuit electric – Instalațiile electrice necorespunzător întreținute sau cu defecțiuni au generat situații periculoase de scurt circuit electric și, implicit, incendii.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor de prevenire și siguranță în gospodării și spații publice, pentru a reduce riscul apariției incendiilor. Recomandăm verificarea periodică a instalațiilor electrice și a echipamentelor, precum și o atenție sporită la utilizarea focului deschis în spații închise. O abordare responsabilă și prevenția pot salva vieți și bunuri prețioase.
În ce privește activitatea de prevenire, în semestrul I al anului 2023 au fost executate 315 controale, iar în urma acestora s-au constatat 768 deficienţe, din care 15 s-au soluţionat pe timpul controalelor, iar 659 au fost sancţionate. Au fost aplicate 89 amenzi în cuantum de 184.000 lei şi 570 avertismente. Au mai fost aplicate 2 sancțiuni complementare care au dus la pierderea valabilității autorizațiilor de securitate la incendiu.