Miercuri, 16 Ianuarie 2019

Centrul de zi pentru copii cu autism şi Sindrom Down din Târgovişte se va muta în altă locaţie pentru că a devenit neîncăpător

Centrul de Zi pentru copii cu autism şi Sindrom Down “Sfânta Maria”, din Târgovişte, a devenit neîncăpător, aşa că Primăria Târgovişte a decis să mute sediul într-o nouă locaţie. Edilul Cristian Stan a anunţat că Primăria va transforma un fost punct termic într-un amplasament nou, mai mare, modern şi funcţional pentru copiii care suferinzi. Este vorba despre fostul punct termic de pe strada Cair din microraionul numărul VI.   

Zilnic serviciile gratuite sociale şi de terapie sunt oferite de către personal specializat, iar părinţii primesc consiliere pentru implicarea în obţinerea celor mai bune rezultate în recuparea copiilor lor.   În momentul de faţă capacitatea centrului este de 50 de persoane, însă, pe viitor, pentru că cerere există, în noua locaţie autorităţile speră să ofere speijin mult mai multor copii bolnavi.   Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgovişte în parteneriat cu Asociaţia Help Autism au inaugurat vineri, 6 martie 2015, Centrul de zi pentru copii cu autism şi sindrom Down „Sfânta Maria” - primul centru ce oferă servicii sociale şi psihologice (de terapie) pentru copiii cu tulburări din spectrul autist şi sindrom Down din Târgovişte şi Dâmboviţa.   

Specialiştii centrului lucreză cu copiii care suferă de autism şi sindrom Down la îmbunătăţirea calităţii vieţii lor şi a familiilor acestora prin diversificarea serviciilor sociale în vederea prevenirii intrării copilului în dificultate, implementarea şi monitorizarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi, mobilizarea resurselor necesare şi asigurarea unor parteneriate eficiente în scopul îmbunătăţirii condiţiei copiilor şi valorizării acestora.    

De asemenea, se au în vedere promovarea unui sistem coerent, coordonat şi integrat de asistenţă socială în vederea combaterii riscului de excluziune socială şi creşterii calităţii vieţii copiilor cu handicap şi familiilor acestora şi asigurarea exercitării totale de către copiii cu handicap a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în vederea creşterii calităţii vieţii acestora şi familiilor acestora.  

Programul de terapie intensiv asigurat sub coordonarea unui profesionist creşte cu 50% şansele de recuperare spre integrare a copiilor cu TSA şi îmbunătăţeşte semnificativ viaţa copiilor cu sindrom Down şi a părinţilor lor. Serviciiile din cadrul Centrului de zi pentru copii cu autism şi sindrom Down „Sfânta Maria” sunt gratuite, iar funcţionarea centrului este bazată pe modelul complex de servicii sociale şi servicii de terapie personalizată.  

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Fapt divers

Social

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan