Luni, 22 Octombrie 2018

CAMPIOANA GEORGIANA BURDUF NU MAI VREA SĂ FACĂ SPORT LA TÂRGOVIȘTE

O sportivă valoroasă a municipiului Târgoviște vrea să plece de la CS și CSȘ Târgoviște, nemulțumită de modul în care a fost recompensată financiar pentru performanțele sale. Este vorba despre Georgiana Burduf, campioană mondială la lupte pe plajă pentru junioare și medaliată cu bronz la Naționalele de senioare.

Luptătoarea este nemulțumită și de colaborarea cu antrenorul Cornel Cornea pe care îl acuză că nu face eforturile necesare pentru ca sportivilor să le fie mai bine.

”Nu mai vreau să fac lupte la Târgovişte. Mi-au ajuns aproape nouă ani în care nu m-am ales cu nimic. Nu mai pot să colaborez cu an antrenor care ne bagă rar în seamă. Nu am nimic personal cu domnul Cornel Cornea, dar ne spune să tot aşteptăm că toate se rezolvă, iar dumnealui nu rezolvă nimic. Eu înţeleg că sunt greutăţi peste tot, dar și noi, sportivii avem greutăţile noastre. Este posibil să mai fac lupte, dar nu la Târgovişte.”, a declarat Georgiana Burduf pentru o publicație locală.

Antrenorul consideră că tânăra a luat-o pe o cale greșită, având în vedere că nu a mai venit la antrenamente de câteva luni și nici măcar nu a vrut să se prezinte la examenul de bacalaureat. Acesta a declarat că fata i-a închis telefonul de mai multe ori și nu a vrut să discute cu el. Se pare că, în perioada bacalaureatului, aceasta a avut trei săptămâni fără antrenamente tocmai pentru a se putea pregăti pentru examen și i s-a propus să îl susțină odată cu olimpicii, dar a refuzat.

În ceea ce privește aspectul financiar, Cornea susține că a ajutat-o pe sportivă cât de mult a putut, din punct de vedere legal. Acesta o așteaptă din nou la antrenamente, însă spune că nu are cum să o convingă dacă ea vrea să renunțe.

Directorul Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, Cătălin Tănase, este conștient că fata are nevoie de o susținere financiară mai mare, dar spune că s-a făcut tot ce s-a putut. Acesta este dispus să o ajute pe Georgiana să plece la un alt club, unde ar putea câștiga mai mulți bani pentru performanțele sale.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Fapt divers

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan