CAMPIOANA CSM TÂRGOVIȘTE A ÎNVINS OLIMPIA CSU BRAȘOV

CSM Târgoviște a terminat învingătoare sezonul regulat din Liga Naţională de Baschet feminin după ce duminică, a reușit încă o victorie contra formației din Brașov, scor final 66-71 (21-18, 17-22, 18-12, 10-19).

Echipa lui Predrag Vasic s-a impus pe terenul Olimpiei CSU Braşov, una dintre revelaţiile sezonului. Partida a fost una extrem de spectaculosă și echilibrată.

Deși au început relaxate partida, văzându-se conduse la primul sfert cu trei puncte diferență, târgoviștencele și-au amintit că partida contra Olimpiei este una foarte importantă. Cu pivotul Tabytha Wampler și Larisa Toma în formă maximă, CSM a zburdat pe parchet și a făcut fericiți toți suporterii veniți să revadă echipa de suflet, multiplă campioană națională.

Următorul meci pentru CSM va avea loc în Sala Sporturilor din Târgovişte, împotriva lui ICIM Arad, meci care va conta pentru sferturile de finală ale Ligii Naţionale.

Olimpia CSU Brașov – CSM Târgoviște 66-71 (21-18, 17-22, 18-12, 10-19).

Marcatoare:

Olimpia CSU Brașov: Pesovic 18, Sharpe 15, Bartee 12, Mitic 8, Logan 6, Ferariu 4, Ardelean 3.

CSM Târgoviște: Wampler 21, Toma 16, Olah 12, Green 8, Cosby 8, Pop 4, Hutanu 2.