Miercuri, 24 Ianuarie 2018

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa a premiat performanţa sportivă: Sportivul anului - Diana Ivăncescu şi antrenorul anului - Cornel Cornea

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, ca în fiecare an, a organizat Gala Sportului Dâmboviţean- 2017. 

Au fost premiaţi cei mai buni sportivi olimpici şi neolimpici, antrenori , echipe, asociaţii sportive, instituţii colaboratoare şi nu în ultimul rând jurnaliştii care au reflectat pe întreg parcursul anului 2017, evoluţia sportului dâmboviţean şi a performanţelor sportive. Gazda evenimentului a fost directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport, Claudiu Mănescu. Nu au lipsit nici invitaţii. 

Suprefectul judeţului Dâmboviţa, Florina Mureşan a adresat un gând tuturor sportivilor prezenţi, spunând că aceştia sunt cei mai buni ambasadori ai judeţului Dâmboviţa atât în ţară cât şi în străinătate. Şi secretarul judeţului Ivan Vasile Ivanoff a subliniat faptul că prin eforturi susţinute, CJ Dâmboviţa susţine sportul şi performanţa sportivă. Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Daniel Stan a spus că administraţia târgovişteană este alături de sport într-un moment în care foarte puţini se mai gândesc să investească în sport. Mai mult, edilul a subliniat faptul că la acest moment, peste 1000 de copii i-au lecţii de înot la Complexul Turistic de Nataţie Târgovişte, un lucru foarte important.

Deputatul PSD, Corneliu Ştefan este cel care i-a asigurat pe toţi sportivii că va face tot ceea ce îi stă în putere să susţină sportul dâmboviţean.

După discursuri şi mesaje, a urmat momentul mult aşteptat, acordarea diplomelor, trofeelor şi plachetelor. Nu au lipsit nici premiile în bani pentru sportivii olimpci şi neolimpici şi antrenorii acestora.

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa a acordat titlul -Sportivul de excelenţă al anului 2017, tenismenei Sorana Cîrstea.

Sportivul anului 2017, a fost declarată Diana Ivăncescu, de la Clubul Sportiv Târgovişte-Secţia Atletism.

Antrenorul anului 201, a fost declarat Cornel Cornea de la Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte.

Bugetul alocat acestui eveniment a fost de 10.000 de lei.

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

INSTANTLY AGELESS, Cafea gano, ganoderma, Produse Life care, Krauter, vivasan